TERMOSTATUL CU ALEXA ȘI GOOGLE HOME

Când am fost în showroom-ul Legrand pentru interfonul conectat și inteligent, am găsit acolo multe “device”-uri interesante. Unul dintre ele, de culoare albă, abia dacă se distingea pe perete. Normal: alb pe alb. Dar mi-au atras atentia designul reușit și cele câteva leduri aprinse. Un temostat de la “Bticino”, Legrand, premiat la concursuri de design.

 

Așa că a rugat-o pe Andreea Drăghici de la Legrand să mă lase să ma joc puțin cu el. Cel mai interesant, este faptul că îl poți comanda prin  Alexa de la Amazon.

Termostatul “Smarther” face parte din seria ELIOT (ELectrical Internet Of Things) prin care Legrand aduce puterea comunicațiilor în produsele și serviciile sale. Este un termostat legat prin Wi-Fi-ul casei la “cloud”-ul Legrand printr-o aplicație de Android sau iOS, foarte simplă și intuitivă, care se instalează în numai 3 pași. Odată ce ai instalat-o, poți să comanzi de la distanță termostatul, poți crea sau modifica programele de funcționare, chiar ale mai multor termostate din aceeași locuință sau clădiri diferite.

Dacă vrei să controlezi încălzirea în mai multe zone din casă, poți monta câte un termostat pentru fiecare zonă. Și le controlezi prin aceeași aplicație. Aplicația corelează informații despre starea vremii, despre umiditate, despre temperatura de afară și cea din interior, astfel încât, reglajul căldurii să fie cât mai precis.

Un alt lucru interesant este că are o funcție de geolocalizare care observă, de exemplu, că ai plecat de acasă mai devreme, și te întreabă dacă să rămână pe programul setat sau să treacă pe programul economic, când casa este goală. În plus, are funcția numită “boost”, cu care poți activa încălzirea pentru 30 sau 60 sau 90 de minute, indiferent de programul setat.

Termostatul “Smarther”, inteligent și conectat, va fi disponibil si în culoarea neagra. Prețul lui este de 165 de Euro, și poate fi cumpărat de la toți partenerii Legrand, afișați pe site.

 

 

3 Comentarii

Bogdan H 30/06/2019 la 22:55 Reply

Buna George, in primul rand vreau sa te felicit pentru toata munca si materialele de pe toate canalele.
De unde as putea achizitiona cablu KNX, as vrea sa mi cablez locuinta ca sa fie pregatita pentru automatizari ( imediat ce bugetul imi va permite). Multumesc anticipat

Laurentiu Cojocaru 03/07/2019 la 19:06 Reply

Salutare! Te putem ajuta noi! http://www.green-electric.ro

Leave a Reply to Bogdan H Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

*