BIENALA DE ARHITECTURĂ DE LA VENEȚIA

Bienala de Arhitectură de la Veneția este cel mai sonor eveniment de arhitectură la ora actuală. Aduce împreună profesioniști din domeniul arhitecturii, designeri și entuziaști din întreaga lume. Evenimentul a servit în mod continuu drept o platformă globală pentru arhitecți și designeri pentru a-și prezenta soluțiile la problemele momentului. Odata cu trecerea timpului, temele dezbătute au căpătat dimensiuni holistice, arhitectura ocupând un rol mai mare decât cel estetic. Ediția din 2023 a marcat un moment semnificativ în istoria bienalei, fiind primul an în care desfășurarea acesteia s-a putut face cu zero emisii de carbon.

În 2023, sub curatoria lui Lesley Lokko, bienala s-a dezvoltat în jurul temei “Laboratories of the Future”. Curatoriatul vizionar a lui Lesley Lokko și discuțiile despre sustenabilitate, durabilitate și design centrat pe om au confirmat poziția bienalei drept un catalizator pentru inovația arhitecturală și discuții la nivel global.

Istoric, bienala se împarte în două locații: Arsenale si Giardini. Mereu m-am simțit mai bine la Giardini și anul acesta mi-am dat seama și de ce.
Arsenale reprezintă un complex de foste șantiere navale și arsenaluri, a căror construcție a început dupa 1100. Deținut de stat, Arsenale a fost responsabil pentru cea mai mare parte a puterii navale a Republicii Venețiene de la sfârșitul Evului Mediu până în perioada modernă timpurie. A fost “una dintre primele întreprinderi industriale pe scară largă din istorie”. Zona are un aer profund industrial, care aduce cu o hală cu înalțimi libere mari, pe structură de piatră, cărămidă și lemn. Lumina naturală lipseste pe alocuri cu desavârșire, oferind posibilități nelimitate de scenarii scenografice care sa pună în valoare expozițiile.

În antiteză cu această locație, cealalta jumatate a evenimentului se desfașoară în plin aer liber la Giadini. Giardini della Biennale este un parc în districtul Castello, care găzduiește pavilioanele naționale permanente ale unor țări participante la Bienală de Artă și Arhitectură.

În deschiderea bienalei de anul acesta s-a vorbit despre decolonizare și decarbonizare, ca subteme relevante ale lumii în care trăim. Evenimentul a găzduit proiecte reale sau conceptuale, care fac, astfel, trimitere la intersecția dintre sustenabilitate și patrimoniu.
Valoarea patrimoniului construit a unei civilizații se măsoară prin capacitatea de a onora trecutul, indiferent de acesta. O clădire nu trebuie sa fie neapărat în sine valoroasă. Elementele sale componente pot face referire la obiceiuri, îndeletniciri, mijloace de supraviețuire, tehnici de construire specifice unei anumite perioade din istoria unui popor. Sustenabilitatea și patrimoniul se întâlnesc acolo unde aceste elemente sunt reutilizate și puse în valoare.
Pornind cu aceste teme în minte, parcurgem expoziția. Fiecare incintă prezintă o poveste, un concept, o alta mini expoziție în sine, iar proiectele participante o detaliază.

Parcurgând bienala am integrat multe idei, însa o expoziție anume a rămas cu mine. Se numește Griot și are loc în Arsenale. Ce inseamna „griot”? Un griot este un povestitor din Africa de Vest. Practic toată expoziția prezintă proiecte de design sau de arhitectură care spun povești adevarate, poate dureroase, despre identitate, colonizare și influențe culturale ale Diasporei Africane.
Expoziția incepe cu un scurt metraj, care rulează într-o camera obscură, un film Belgian despre Republica Democrată Congo, realizat din perioada în care aceasta era colonie belgiană. Sunt prezentați muncitorii agricoli ai vremii, cei care studiau diferitele specii de arbori, întocmeau ierbare foarte atent, sunt lăudate utilajele și halele construite pentru acest demers. În paralel rulează imagini din prezent ale cladirilor abandonate, lăsate în urmă fără glorie, fără vreo intentie de a le conserva, cu scopul de a onora acel moment din istorie sau de a construi sustenabil, diminuând emisiile de carbon.
În acest spirit, în aceeasi expoziție, Studio Barnes, un studio de proiectare din Miami, USA, cu sprijinul Universității din Miami și a Școlii de Design din Harvard expune o coloană sculptată dintr-o singură bucată de marmură neagră, numita „The Identity Column” (Coloana Identității). Coloana pornește de la o formă regulată, care pare mai apoi buceardată, tensionată, rezultatul fiind unul prețios, imperfect, martor al identității unei culturi.

„Laboratorul Viitorului” al lui Lesley Lokko vine într-un moment în care viitorul pare mai degrabă sumbru. Mediul nostru construit este o moștenire lăsată de industria combustibililor fosili. Oferă contexte inadecvate pentru clădirile viitorului. Arhitectura a jucat de-a lungul timpului un rol esential de complice in degradarea mediului înconjurător și în inegalitatea social, însă încercăm să ne învățăm lecțiile.
Arhitectura nu este doar despre estetic, sustenabilitatea nu vorbește doar despre energie, iar patrimoniul cultural nu privește doar aspectele positive ale unei societăți. Genul acesta de evenimente invită la conștientizare si la găsirea de noi soluții, atât din partea specialiștilor cât și din partea noastră, a viitorilor beneficiari.

Autor: Alexandra Pătrașcu