Video – Ferestre noi pentru #CasaTifui

Ovidiu a înnoit #casațifui cu ferestre performante. Una dintre cele mai importante pretenții ale sale a fost ca profilul să fie gros de cel puțin 90 de milimetri. A avut discuții și negocieri cu mai multe companii, care propuneau mai multe soluții. Unele ba nu corespundeau performanțelor cerute de Ovidiu, iar altele erau pur și simplu prea scumpe.

În cele din urmă a ales Performant 88 Premium, de la Helios Ferestre. Este o fereastră din PVC placată cu aluminiu pe exterior, pachet triplu de sticlă, iar profilul are un design deosebit pentru că tocul este aliniat cu cerceveaua. Sistemul Kommerling 88 mm, din care sunt realizate aceste produse este dedicat construcțiilor cu necesități speciale atât ca arhitectură, cât și din punct de vedere al coeficienților de izolație termică și fonică. Profilul german cu 7 camere are cele mai bune performanțe tehnice actuale, pe care se montează ca standard pachete de sticlă de 52 mm, ajungând la coeficienți de izolație termică de până la 0,74W/(m2K). 

Este un sistem complet din care pot fi dezvoltate o gamă variată de produse, ferestre, ferestre placate cu aluminiu, uși de exterior, uși placate cu aluminiu sau culisante. Mai mult, profilul permite îngroparea tocului în zidarie, oferind astfel fațadelor o estetică modernă și o suprafață vitrată mare. La nivel de produs aduce inovație, stil și calitate de top. Este reprezentanta celei mai bune izolații termice pentru ferestrele de PVC cu 7 camere, designer de tendințe arhitecturale, pionier al fiabilității. Caracteristicile excepționale ale acestei ferestre nu se rezumă doar la proprietățile sale de economisire a energiei, ci și la potențialul arhitectural ce ne îndreaptă ochii către viitor: structura stabilă a profilului de 88 mm datorată armăturii speciale care permite montajul de geamuri cu sticlă triple sau variante de sticle moderne, cu o grosime 52 mm.

Este pentru cei care preferă estetica aluminiului la exterior, dar care, în egală masură, vor să profite de avantajele profilelor de PVC. Placarea cu aluminiu oferă posibilitati cromatice aproape nelimitate, de la culori RAL mate, la lucioase, texturate până la imitații de lemn.

Cu o estetica ultra moderna, oferă confort termic și izolație fonică maxime, datorate extra-garniturilor din profil și a posibilității de a fi fabricate în varianta cu spumă în camerele de armatură ale tocului și cercevelei. Aceste ferestre pot fi produse cu o înălțime maximă de 2500 mm. Profilul îngust ce poate fi îngropat în zidărie și pachetul de sticlă triplă aduce luminozitate încăperilor care au montate acest tip de ferestre.  

Mai mult, sunt validate si recomandate ca ferestre optime pentru casele pasive și vin să completeze în termeni de izolatie avantajele unor astfel de constructii. 

Toate produsele Helios au o garantie de 5 ani si sunt 100% ecologice.

HELIOS înseamnă 400 de ferestre realizate pe zi, 15 ani de activitate, aproape 20.000 metri pătrați suprafață de producție, 200 de angajați și peste 500 de colaboratori în 8 țări. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.