Video – CUM INSTALEZI SINGUR ÎNCĂLZIREA ÎN PARDOSEALĂ
Familia Gugu – Macarie, doi corporatiști care lucrează în București, și-au cumpărat o casă gata construită in Moara Vlăsiei. Când s-au mutat, erau conștienți că au multe de îmbunătățit. Iarna trecută încălzeau cu centrală electrică și sobe, dar îi costa foarte mult. Așa că vara asta au reușit să anvelopeze toată casa. Acum lucrează la sistemul de încălzire. Au în plan să pună o pompă de căldură, dar mai întâi trebuie să monteze încălzirea în pardoseală.
Problema care apare la sistemul clasic de încălzire în pardoseală este că ar înălța podeaua cu minimum 7 centimetri, ușile ar trebui tăiate, iar la etaj, cel mai probabil nu ar rezista podeaua. Până la urmă au găsit o soluție de încălzire în pardoseală care evită toate aceste probleme. În plus, au montat-o singuri, fără ajutorul vreunui specialist.
Așa l-am întâlnit pe Mihai Maerean, de la Bjørn Heizung, care a livrat familiei Gugu – Macarie plăcile de încălzire în pardoseală, conductele pentru agentul termic și elementele de cuplare. Sistemul acesta este foarte potrivit pentru renovări și modernizări ale locuințelor care au fost construite la standarde mai vechi.
Soluția nouă este mult mai subțire decât cea tradițională, este ușoară, nu are nevoie de timp de uscare a șapei, pardoseala se poate monta direct, dar mai ales costurile pot fi calculate de la început și nu mai apar depășiri de costuri pe parcurs.
10 Comentarii
O alternativa ar mai fi și acest sistem.
Cred ca ar merita un clip.
https://underfloorparts.co.uk/product/25mm-underfloor-heating-floating-floor-panels-water-underfloor-heating-insulation-boards/?gclid=Cj0KCQiA2ITuBRDkARIsAMK9Q7Mtr9QXptTa5T0y4adrTpXh7xXeN3dTbhmemoEBN9BbWvdS9GAYlRkaAqctEALw_wcB
In atentia : Lucian Oana
Mihai Maerean, de la Bjørn Heizung
F utila informatia. Vreau sa renovez un apartament situat la parterul unui bloc fara sa ma inalt f mult cu podeaua si cu o investitir minima atat ca pret dar si ca efort. Toata suprafata apartamentului este placata cu gresie. Acest sistem este o solutie impreuna cu un grup de amestec si pompare ca sa nu mai instalrz centrala termica. De asemenea v.as cere parerea si cu privire la sistemul uscat de incalzire prin pardoseala Uponor Minitec https://www.uponor.ro/produse/%C3%AEnc%C4%83lzire-%C8%99i-r%C4%83cire-prin-pardoseal%C4%83/minitec
O alternativa ar mai fi si sistemul prin care canalele petru teava sunt frezare direct in sapa existenta
https://youtu.be/G-LKaA4_FH0
Cred că este o soluție foarte bună pentru o casă mai veche aflată în renovare cu plafonul destul de jos în care locuiesc și de aceea mă interesează cum pot lua legătura cu firma care livrează componentele.
Asta e firma https://bjorn.ro/inovatie/
Un sistem foarte interesant si dupa cum spunea si George poate ca suna prea bine pentru a fi adevarat. Un follow-up cred ca ar fi super util in special pentru cei care se gandesc la un astfel de sistem, mai ales ca a trecut deja o iarna si cred ca exista niste pareri si pro si contra 🙂
Sunt interesat ce poate sa îmi spună familia Macarie după perioada asta de iarna – cum se comporta sistemul, fiabilitate, eventuale zgomote (nu am văzut ca Plăcile sa fie lipite). Vreau sa montez și eu în locul încălzirii clasice și îmi lipsesc câteva informații înainte de a porni deranjul. Merci.
Ceva păreri de la cei care au montat?
Cum se comporta după 2 ani? Opinii, soluții.