Fundalul acesta din riflaj este făcut de mâna mea

Unul dintre studiourile de la Cavaleria Hub avea nevoie de câteva modificări, așa că Radu a decis să construiască un perete riflat, ca să schimbăm puțin cadrul de filmare. Dacă am fi comandat peretele de la un producător, timpul de așteptare ar fi fost între două și patru săptămâni, iar Radu l-a făcut în două zile.

Acest proiect poate fi realizat de către oricine are un minimum de îndemânare. Nu ar trebui să întâmpini vreo problemă. Peretele riflat poate schimba total aspectul unei camere monotone de care te-ai plictisit. Un alt avantaj este că nu necesită o sumă mare de bani, pentru că știu cât de mult de costă să îți cumperi câteva accesorii dintr-un magazin de mobilă, mai ales acum, când costurile de producție au crescut.

Peretele este făcut din două panouri de fag de 2m înălțime și 1,25 lățime, de 8mm grosime, pentru a fi cât mai rigide, pentru că vor fi mutate dintr-o parte în alta a studioului. Un panou a costat în jur de 180 de lei, dar găsești și de 4mm, la un preț mai mic. Șipcile au fost cumpărate separat, 43 la număr, cu 8 lei bucata. Lângă acestea mai adaugi șuruburile, un burete de finisat, biți de înșurubare, burghie, foi abrazive, kit, iar apoi adaugi vopseaua și pensulele sau un compresor de aer cu un kit pentru vopsit.

Evident că peretele nu a ieșit chiar perfect și există mici imperfecțiuni, dar este o lecție din care voi puteți învăța. De exemplu, șipcile trebuiau finisate puțin mai bine, astfel peretele nu mai era chiar așa de zgrunțuros.

Dacă sunteți curioși de costurile totale pentru acest perete, aveți lista cu prețurile pentru fiecare material în descrierea videoclipului de mai jos.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.