Culorile ideale pentru un dormitor chic şi un somn perfect

Dacă de ceva timp ai probleme cu somnul, s-ar putea ca stresul de la job, starea politică a naţiei sau vremea de afară să nu fie cauzele reale ale neliniştii, ci chiar dormitorul tău, mai exact, culorile din această încăpere esenţială. Psihologia culorii pune accentul pe importanţa culorilor pentru starea psihicului uman iar specialiştii din acest domeniu ne atenţionează de puterea pe care o au culorile asupra noastră, uneori pozitivă, alteori negativă. Există motive foarte bine întemeiate pentru care anumite culori sunt folosite în restaurante, în spitale sau chiar îi în social media, ele trezind stări şi instincte primare, datorită unor receptori speciali din retină, numiți celule ganglionare. În funcţie de modul în care culoarea este percepută de aceste celule, ne putem simţi energizaţi, agitaţi, înfometati sau chiar şi somnoroşi.

Albastrul, cel mai bun prieten al somnului

Aceste celule ganglionare sunt sensibile la albastru mai mult decât la orice altă culoare, şi de aceea, atunci când o percep, trimit un mesaj către creier că mediul înconjurator este unul sigur şi calm iar asta va duce la scăderea ritmului cardiac și al tensiunii arteriale. Un studiu efectuat de Travelodge în Marea Britanie, la care au participat 2000 de persoane, a ajuns la concluzia că cei cu dormitoare decorate în nuanţe de albastru au parte de un somn de 7 ore şi 52 de minute, media generală în ţară fiind de doar 7 ore. Pe deasupra, 60% dintre participanţii cu dormitoare albastre au declarat că se simt odihniţi, iar aceste date au confirmat influenţa pozitivă pe care o are albastrul asupra somnului. Dacă şi tu adormi mai greu sau ai parte de un somn neliniştit, o pată de albastru în dormitorul tău poate schimba situaţia în bine. Alege o nuanţă pe placul tău, şi în concordanţă cu dimensiunile spaţiului, mai deschisă pentru un dormitor mic sau întunecos, sau o combinaţie de nuanţe şi asigură-te că textura va fi mată, pentru a potenţa şi mai mult efectele liniştitoare ale culorii.

Galbenul, relaxant şi luminos

Aceleaşi studii au demonstrat că nuanţele de galben, dar nu în starea sa primară, au un efect liniştitor asupra psihicului. Fiind o culoare caldă, îţi va aminti de vară şi de zilele însorite de plajă, iar asta te va ajuta să te deconectezi mai repede şi să adormi mai uşor. Alege nuanţe liniştite de galben şi integrează-le discret în amenajarea ta. Pentru că este luminoasă şi liniştitoare, îţi poţi zugrăvi dormitorul în această culoare, iar dacă încăperea ta nu este extrem de mare, alege şi mobilier în nuanţe de alb sau bej, cu o podea dintr-o esenţă lemnoasă deschisă la culoare. S-a demonstrat că daca se apropie de portocaliu, obiectele colorate au efecte pozitive chiar şi asupra procesului de digestie, aşa că dacă te confrunţi și cu astfel de probleme, integrează-le în amenajarea ta.

Verdele, natural şi calm

Dacă ţi-ai dori să fii mai aproape de natură, iar albastrul nu e chiar pe placul tău, ai noroc: specialiştii recomandă nuanţele pădurii pentru o atmosferă liniştitoare şi relaxantă, care să stimuleze somnul. Verdele muşchiului şi verdele oliv sunt două culori extrem de populare în ultimul timp, care te vor îmbia şi la somn dar care îţi vor transforma dormitorul şi într-o imagine furată din revistele de design. Lasă-te inspirat de prospeţimea şi liniştea naturii şi încorporează verdele în amenajarea ta, fie pe un perete zugrăvit într-o nuanţă interesantă, fie cu seturi de lenjerie decorate cu verde. Pentru ceva mai mult oxigen, găzduieşte în dormitor şi câteva plante cu frunze mari, verzi, şi simte-te ca într-o excursie prin pădure.

Dacă te confrunţi cu probleme legate de somn, sau te simţi neliniştit, încearcă să te ajuţi şi de puterea culorilor şi s-ar putea să fi surprins de efecte. Amenajarea dormitorului tău îţi poate schimba nopţile şi te poate ajuta să ai parte de somnul liniştit pe care îl meriţi.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.