Bucătării trendy direct de la Londra

Bucătăria tristă, în culori plictisitoare, folosită doar când prepari mâncare, a ieşit demult din norme iar acum, cu toţii ne dorim ca aceste spaţii să aibă o atmosferă plăcută, să invite la socializare şi la exersarea talentului la gătit. Designerii londonezi de la Kingfisher au propus câteva trenduri uşor de adaptat care să transforme bucătăria într-un spaţiu interesant şi plin de viaţă, care să te atragă prin eleganţă şi simplitate. O bucătărie primitoate şi modernă îţi va transforma mesele şi sesiunile de gătit în experienţe deosebite, iar bucătăria poate deveni încăperea ta preferată.

 

Frumuseţea lemnului în bucătărie

Trendsetterii londonezi s-au gândit să aducă puţin din frumuseţea naturii şi în bucătărie şi să folosească lemnul într-un mod inedit. Blaturile de gătit clasice din granit sau din PAL au fost înlocuite cu cele din lemn masiv, cu aspect natur. De câţiva ani, unul dintre trenduri a fost introducerea diverselor elemente din natură în amenajarile interioare însă până acum bucătăriile au cam fost ocolite. Blaturile din lemn natur, finisate în mod transparent, sunt modul perfect de a îmbina natura cu latura funcţionala a bucătăriei. Pe lângă blaturile din lemn, s-au putut observa şi diverse accesorii cu accente din acelaşi material, ca recipientele cu capac din lemn sau ustensilele din lemn.

Texturi lucioase

În trecut, cele mai trendy bucătării aveau corpuri de mobilier cu un finish mat, iar singurele obieecte cu textură lucioasă erau robineţii, bateriile şi electrocasnicele. Chiar dacă blaturile de gătit şi-au păstrat textura mată, mobilierul a prins luciu. Corpurile de mobilier expuse, chiar şi cele suspendate, au închideri din materiale lucioase, din sticlă sau plastic cu finish glossy, iar această schimbare ajută bucătăria să devină mai luminoasă, datorită reflectării subtile a luminii. Asocierea mobilierului lucios cu accesoriile mate, ca mânerele uşilor sau sertarelor, tranformă bucătăria într-un spaţiu dinamic din punct de vedere vizual.

 

Instalaţii deosebite

Deşi robineţii şi bateriile din inox încă sunt în trend, expoziţia londoneză a adus în prim plan instalaţiile cu texturi şi culori ieşite din comun. Bateriile din inox lucios nu au dispărut, însă lor li s-au alăturat şi cele din inox mat. Designerii au venit şi cu propuneri speciale, ca bateriile negre mate, cele din cupru mat sau chiar si unele aurii, cu finish mat. Printre propunerile interesante au fost şi bateriile telescopice, cu arc, care, pe lângă aspectul plăcut, sunt şi foarte utile într-o bucătărie modernă.

Mobilier monocrom

Desingerii au acordat o importanţă deosebită şi mobilierului monocrom, în nuanţe de alb şi de gri. Pentru ca bucătăria să aibă un aspect mai unitar, specialiştii au preferat piesele de mobilier într-o singură culoare şi au optat pentru contraste blânde, obţinute prin asocierea acestor corpuri simple de mobilier cu textură lucioasă cu blaturile din lemn, din piatră mătuită sau baterii în culori diferite sau texturi mate.

Bucătăriile viitorului sunt spaţii chic, elegante şi cu un aspect mult mai studiat decât în trecut, iar lookul lor desobit va fi obţinut prin contraste subtile şi prin dinamism estetic rezultat prin alăturarea şi combinarea unor texturi diferite. Deşi se remarcă prin simplitate, ele nu vor fi plictisitoare, ci calde, prietenoase şi perfect funcţionale.

1 Comentarii

claudiu 17/06/2019 la 11:34 Reply

blaturile din lemn masiv au un aspect f placut, dar sunt foarte greu de intretinut! din experienta proprie, folosind uleiuri f bune , la maxim doi ani in functie de uzura necesita slefuire si straturi de ulei! uleiurile se slefuiesc f greu! cu toate aceste Aspectul este f placut!

Leave a Reply to claudiu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.