Video – Renovare rapidă și ieftină #CASATIFUI

Ovidiu a început renovarea la #casatifui cu podul, care cu mici reparații arată acum foarte bine. A înlocuit niște căpriori, câteva șipci, a înlocuit și aranjat o mică parte din țigle, iar acum se ocupă de podeaua podului. A avut noroc că foștii proprietari au lăsat în pod o rezervă consistentă de țiglă de Jimbolia și Turda. Așa că i-a fost la îndemână să schimbe țiglele care nu mai făceau față.

Între cele două straturi de scândură din podeaua podului va introduce 20 – 25 de cm de spumă poliuretanică, pentru o bună izolație termică. Peste, va așeza vată bazaltică prin care va face loc tuturor instalațiilor, iar la final va monta plăci de OSB sau placaj.

Ovidiu Țifui are planul făcut pentru ce va pune în camera tehnică din pod: pompă de căldură aer – apă, boiler cu pompă de căldură pentru apă caldă menajeră, centrala de ventilație centralizată, iar camerele din #casatifui vor avea răcire în tavan. Tabloul de distribuție electrică se va găsi tot în camera tehnică, de unde vor pleca toate circuitele casei. Instalația electrică actuală este “musai” să fie înlocuită.

2 Comentarii

Dorin 15/09/2020 la 22:04 Reply

Ce spuma ați folosit?

Bogdan L. 04/10/2020 la 16:51 Reply

M-ar interesa ai pe mine ce spuma ati folosit, eventual si toata solutia tehnica (daca se poate) in privinta termoizolarii planseului/podeaua podului, respectiv si ce vata bazaltica? Cei 20-25 de cm de spuma se compun din 2 sau mai multe straturi/aplicari, sau cum? Ati reusit cu pistol de mana sa aplicati in tot podul? Din punct de vedere al pericolului de incendiu cum se comporta spuma?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

*