Video – ATENȚIE LA BARIERA DE VAPORI #CAVALERIAHUB

Da, împreună cu arhitectul Sergiu Petrea am mai descoperit o greșeală din cauza căreia, tot efortul și toți banii cheltuiți pe refacerea mansardei ar fi fost în zadar. Unul dintre meseriași a tăiat folia barieră de vapori deasupra îmbinării pe o grindă pentru ca nu venea ghips-cartonul pe gustul lui. Prin acea străpungere uriașă, vaporii ar fi migrat iarna către exterior și ar fi făcut condens. Asta ar fi însemnat și punți termice prin care am fi aruncat afară bani, dar și mucegai, sau cel puțin deteriorarea vatei bazaltice.

Folia barieră de vapori pe care am ales-o noi este aproape inteligentă. Când afară este rece și vaporii din aer ar putea să condenseze, porii se închid și nu mai lasă aerul să treacă. Dacă afară este cald, vaporii nu au pe ce să condenseze, așa că membrana iși deschide singură porii și aerul poate să iasă.

Pentru reparație, am scos placa de gips-carton din zona cu probleme și am mai pus o bucată de folie. Desigur, a trebuit pusă ca la carte, adică lipită de grindă cu adezivul special, iar la îmbinarea cu folia am folosit banda adezivă specială, livrată împreună cu tot sistemul. Dar mai este un amănunt important: placa de gips-carton trebuie așezată intercalat cu placile rămase, astfel încât rosturile dintre plăci să nu fie unul în continuarea altuia.

Sunt mai multe firme care au soluții pentru bariera de vapori a unei mansarde. Și fiecare producător are materiale dedicate, cu instrucțiuni precise. În mare, sunt asemănătoare, dar trebuie neapărat să țineți cont de instrucțiuni.

Punem din nou aici schițele cu instrucțiunile pentru instalare, facute de arhitectul Sergiu Petrea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.