Video – CUM ȘTII DACĂ O CASĂ MERITĂ BANII

La #CavaleriaHub au început cu succes lucrările la partea electrică și la grădină. Dar am vrut să aflăm ce valoare are din punct de vedere imobiliar locul în care ne mutăm. Așa că am rugat-o pe Mădălina Manoilă, expert imobiliar, să ne spună valoarea de piață a proprietății.

La prima vedere din exterior, Mădălinei îi place cum arată din stradă, îi place curtea mare, culoarea și calitatea tâmplăriilor, dar crede că poarta și gardul de tip cazarmă ar trebui schimbate cu ceva mai frumos.

Dar cele mai multe observații le-a avut la interior. A observat că obloanele nu se deschid complet și iau cam o treime din luminozitate, că livingul nu este prea generos, iar camera de la parter, cu vedere spre curte i se pare cam mică. Un plus este faptul că tavanele sunt înalte, vitrarea generoasă, iar bucătăria este mare. Evident că a impresionat-o sera casei.

Imediat a sesizat și problema scării, deși nu îi spusesem nimic. Mădălina nu a fost în pericol de data asta pentru ca nu avea tocuri. A apreciat faptul că etajul este mult mai luminos, dar a realizat că, în ciuda aspectului exterior, casa nu are spații prea generoase. A fost cam dezamăgită de ultimul nivel pentru că în astfel de case, mansarda trebuie să fie cel mai spectaculos spațiu, dar dacă este compartimentat își pierde farmecul.

Concluziile Mădălinei sunt că luminozitatea casei este bună, deși obloanele acoperă o mare parte din ferestre, mansarda pare bine izolată, pereții groși, tâmplăria de bună calitate, izolația cu vată bazaltică, terenul și așezarea casei și sera. Ce nu i-a plăcut sunt finisajele care nu sunt deosebite, balcoanele cam mici, aproape degeaba, lipsesc spațiile de depozitare și evident scara dintre parter și etaj, unde ar putea să apară accidente.

Dar nu există o casă perfectă și care să placă tuturor.

1 Comentarii

Vlad Ciprian Ionuț 01/12/2019 la 14:57 Reply

Domnule Iulian “niște grădinari “sunt oameni cu meseri onorabile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.