Video – Bugetează de la început întrerupătoare de calitate

Am fost în show-room-ul lui Laurențiu Cojocaru de la Green Electric City ca să povestim despre ce înseamnă aparatajul electric de calitate. Să știți că este o mare diferență tehnică și de durabilitate între niște întrerupătoare sau prize de buget și unele de top. Specialiștii ca Laurențiu numesc aceste piese “aparataj ultraterminal”. Cu alte cuvinte, echipamentele care se montează în pereți și pe care le folosește utilizatorul. Când am aprovizionat pentru #casabuhnici am remarcat cât de mult crește prețul de la echipamentele accesibile, cu ramă de plastic, la cele cu rame deosebite. Cu aspect de sticlă sablată, de metal, de lemn și așa mai departe. Laurențiu mi-a spus că niște întrerupătoare montate într-o ramă de plastic acestea costa mai mult decât rama. Dar dacă le încadrăm cu o ramă cu finisaj deosebit, adică lemn, sticlă sau metal, rama poate ajunge mai scumpă decât piesele electrice.

Am văzut linia “PURE” de la TEM care oferă multe opțiuni pentru ramele prizelor, întrerupătoarelor, sau combinațiilor acestora. Au rame de sticlă sablată, hammered metal, wenge, nuc, cireș, arțar, nichel sau argint  satinat și multe alte opțiuni pe care să le asortezi tu sau să le asorteze arhitectul cu design-ul general al casei. Elementele acestea sunt cele care fac diferența într-o locuință. Acestea sar în ochi imediat după arhitectură, covoare, mobilier.

Cel mai interesant gadget care este pe piață de câțiva ani este priza USB pentru încărcarea telefoanelor. Din ce în ce mai multă lume îl integrează în prizele sau întrerupătoarele modulare ca sa încarce ușor telefoanele sau orice alt gadget. TEM oferă însă și gama “TOUCH”, DE întrerupătoare inteligente care reglează intensitatea luminoasă. În plus aduce și un întrerupător fără atingere care aprinde sau stinge lumina doar dacă treci mâna prin fața lui. Este foarte potrivit mai ales în contextul pandemiei. Poți aprinde lumina într-o clinică medicală sau în spații comune fără să atingi întrerupătorul.

Vezi în video toată discuția cu Laurențiu Cojocaru.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.