SMART ȘI ECONOMIC

Termosistem cu vată bazaltică, prize pentru mașini electrice, securitate și încălzire smart, izolare fonică între etaje, grădină pe acoperiș. Toate acestea în pachetul standard al apartamentelor unui condominiu din Brașov. Și prețul este de 1150 Euro pe metru pătrat. Sunt foarte bucuros că sunt din ce în ce mai mulți clienți care sunt interesați de soluții constructive moderne și eficiente și care aleg să plătescă ceva mai mult pentru un cămin confortabil.

Proiectul Blue Residence din Tractorul, Brașov, pe care mi l-a recomandat tot Emilian Grigore, “omul cu vata” de la Rockwool, are multe lucruri care m-au surprins. În primul rând, dezvoltatorul trimite săptămînal e-mail-uri, celor care au cumpărat deja, un fel de raport de activitate cu imagini și descrierea activităților din săptămîna respectivă, inclusiv cu lucrările care nu se văd în mod obișnuit. Ianoș, investitorul susține că este singura companie care face asta. El crede că succesul proiectului său vine din faptul că folosește soluții diferite. Vată bazaltică pentru termosistem -care a determinat mulți alți investitori să adopte în timp acest material- grile de ventilație la termopan, integrare smart, centrală de bloc, izolație acustică, izolare a plăcii balconului. Dar alt lucru care mi s-a părut că face diferența sunt grădinile ansamblului, una pe acoperiș și una între blocuri, locul de întâlnire al locatarilor.

Așa că fiți atenți la casele pe care le cumpărați! Verificați toate etape construcției înainte să semnați. Mirosul de lavabilă proaspătă poate fi înșelător.

Haideți să vedem un ansamblu de locuințe care s-a vândut bine. Mai era, când am fost noi, doar o locuință disponibilă.

3 Comentarii

Daniel 30/09/2019 la 07:00 Reply

Salutare! Ce grosime are vata bazaltica aplicata pe fatada ?

nicu 11/11/2019 la 11:43 Reply

pe cand asa ceva si in Constanta, de ce nimeni nu poate face asa ceva si in Constanta

ovidiu 08/01/2020 la 14:59 Reply

Intradevar asa este constructorii de blocuri ” spala creierii” viitorilor clienți cu povesti referitoare la termosisteme dar ” uita ” sa mentioneze adevaratele probleme:
– compartimentarile facute cat mai in defavoarea clientilor- platesti 1200 eur/mp la un apartament cu bucatarie de maxim 10mp ca in blocurile vechi si ferestra de maxim 1.3/0.9 absurd// dormitoare de 12-13mp jenant
– caramida de prosta calitate
– ferestre de calitate inferioara
– instalațiile sanitare si de canalizare din interior de calitate îndoielnica
– instalațiile electrice asemenea
– izolarea fonica dintre apartamente la un nivel minim permis si multe alte deficiente pe care propietarii le vor observa in timp

Adevarul este ca acum suntem intr-o perioada foarte buna de vanzari de apartamente .. se construieste mult peste tot si clientii nu se mai uita la detalii platesc oricat pe orice

Sper ca sa se intervină din exterior după modelul din 2008 si piața acesta a imobiliarelor sa se aseze la un nivel corect.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

*