MARȚI PORNEȘTE PROGRAMUL #CASAVERDE. CARE INSTALATORI AU SEMNAT?

Programul #CasaVerde pentru panouri fotovoltaice va porni la modul propriu Marți, pe 10 septembrie, la ora 10. Salvați momentul în calendar! Atunci, instalatorii care au semnat cu Administrația Fondului pentru Mediu, vor putea introduce într-o pagină specială a AFM cererile și documentele celor care vor fotovoltaice (aproape gratis). Până acum, acest moment era anunțat pentru 9 septembrie, dar, după cum se vede, a fost amânat o zi. Sper să funcționeze. Dacă apar probleme scrieți-ne imediat. Vreau să informăm corect și să aflăm și despre problemele programului. Doar așa va putea fi îmbunătățit.

Și mai este un lucru important pe pagina Administrației Fondului pentru Mediu. A apărut lista instalatorilor care au semnat contractele. Sunt 8 pagini, cu 243 de firme din toată țara. O postez și aici, dar o găsiți si pe pagina AFM.

Multe amănunte despre programul #CASAVERDE găsiți tot la noi în site, în categoria FOTOVOLTAICE.

Nu uitați să ne anunțați despre cum funcționează programul ca să împărtășim  întregii Comunități #CaseBune.

10 Comentarii

Iliescu Ion Corneliu 08/09/2019 la 12:29 Reply

Este prea târziu sa aplic acum?
Ma interesează și pe firma și pe persoana fizica.

Madalin adrian Manea 08/09/2019 la 18:57 Reply

Bravo George! 🤗🤗Ma poti ajuta pe aceasta tema pentru un service auto sa montez panouri pe hala respectiva? Adica cu ceva sfaturi si indicati multumesc!

    George Buhnici 09/09/2019 la 12:59 Reply

    Programul este doar pentru persoane fizice.
    Amanunte aici https://www.afm.ro/
    Succes!

Gabi 10/09/2019 la 10:27 Reply

Nu poti convinge sa participe cumva si o firma din Bistrita-Năsăud la acest program?

Marius 10/09/2019 la 10:39 Reply

Ce tipuri (producător) de invertoare și panouri recomanzi?

    George Buhnici 10/09/2019 la 10:47 Reply

    Nu recomand ceva anume, dar vezi diseară video pe CaseBune.ro ca să înțelegi de ce să ții cont.
    Mult succes!

Cosmin Moldovan 10/09/2019 la 20:42 Reply

Buna.Imi cer scuze de deranj. Sunt din Reghin, Mures si am sunat la instalatorii din zona mea dar am fost surprins de sinceritatea lor. Am primit un raspuns gen “Nu ai sanse sa primesti fonduri”. Iar pe partea cu Enel nu stiu daca se ocupa si in zona mea.? Ce as mai putea face?Multumesc anticipat

Daniel 11/09/2019 la 17:48 Reply

Fondurile, cel putin pentru zona de sud- vest a tarii, s-au epuizat foarte rapid. La 14:30, pe 10/09/2019, nu se mai faceau inscrieri. Sunt foarte curios cum s-au facut inscrierile, in conditiile in care era nevoie de o multime de acte…

Petru Jitaru 08/10/2019 la 10:28 Reply

Salutare eu am aplicat pentru acest program chiar in ziua in care sa lansat,am primit confirmarea de accept si mi sa emis o factura proforma in valoare de 400ron care trebuia achitata pina in data de 14.09.2019.Am avut o anume retinere de a plati acest avans si nu lam achitat am cautat sa ma mai documentez.Firma care mia emis factura proforma este TEHNOMIR ENERGY SRL,Oradea,CIF 18306569,Reg.com.J05/132/2006 ,acum daca aceasta firma este ok mai pot face plata sau nu mai este valabila cererea?Multumesc.

Leave a Reply to Petru Jitaru Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.