Colecția de primăvară IKEA la tine acasă

Vine primăvara, apar și colecțiile noi. Chiar și în domeniul home& deco, o categorie mult căutată în ultimul an, mai ales dacă ne gândim la cât de mult timp am petrecut acasă. Vorbim despre noua gamă de produse, în stoc limitat, IKEA – Art Event 2021 – o colecție simplă și eficientă care îmbină cu ușurință arta cu utilul. Colecția este disponibilă de astăzi în toate magazinele fizice Ikea dar și online, în întreaga lume. 

Daniel Arsham este unul dintre cei cinci colaboratori din cadrul evenimentului, iar alături de el se mai numără și alți artiști, precum: Gelchop, Humans Since 1982, Sabine Marcells și Stefan Marx. Să îi luăm pe rând!

Daniel Arsham vine cu un ceas puțin mai deosebit, pentru că nu este doar un ceas simplu de pus pe perete. Daniel a fost mereu fascinat de a îmbina arhitectura și moda cu design-ul de interior. Din acest motiv ceasul este puțin mai diferit față de ceasurile de perete cu care suntem obișnuiți. Acesta îți dă impresia că este într-o continuă cădere, fapt care poate simboliza că odată timpul trecut, rămâne trecut și nu-l mai poți da înapoi.

Gelchop, al doilea colaborator din acest an, vine cu două  inovații noi, și anume o lampă de luminat cu led care este utilă atunci când ai nevoie de o lumină mai mică pentru a lucra la birou dar și cu o lanternă. Formele lor sunt unice și te atrag prin felul în care sunt create, pentru că nu vezi așa ceva prea des. Nu doar că sunt foarte utile pentru a lumina biroul sau pentru că le poți folosi și pe post de lanternă,  dar au și un design cool și se potrivesc de minune, oriunde le-ai pune în casa ta. Sunt obiecte de artă moderne, dar în același timp pot fi și extrem de utile. Lampa vine într-un singur model, iar lanternele vin în două culori diferite, aluminiu și albastru.

Te-ai gândit vreodată cum ar fi dacă ai putea schimba culorile lămpii tale de perete? Ei bine, Sabine Marcelis, prin creația sa, face ca acest lucru să fie posibil foarte ușor și fără prea multă bătaie de cap. Lampa sa de perete vine din prima cu această funcție de schimbare a culorilor. Din colecție fac parte cinci culori diferite pentru stările sau pentru trăirile pe care le are fiecare om. Lămpile de perete au un design simplu, nu e nimic extravagant la ele și sunt create pentru a putea menține atmosfera într-o încăpere.

Humans Since 1982, aduc în colecția de la IKEA, drone create de ei, care pot fi puse pe perete, pe post de decorațiune. Cei doi parteneri fac tehnologia să pară un obiect static, un lucru ciudat de văzut în ziua de azi. Suntem obișnuiți să vedem dronele cum zboară pe cer, nu puse într-o carcasă de aluminiu și agățate pe pereții apartamentului sau biroului, ca și când ar fi un obiect vechi, pe care obișnuiau părinții noștri să îl aibă prin casă. Ei bine, cu aceste lucruri se ocupă cei de la Humans Since 1982, care fac din tehnologia zilelor noastre lucruri statice care să pară într-o oarecare măsură… din trecut. Ele pot fi achiziționate într-un set pe diferite mărimi, sau doar o dronă mai mare, simplă.

Ultimul dar nu cel din urmă este, Stefan Marx, care adaugă la noua colecție un vas pentru flori de-a dreptul impresionant și o pătură cu un mesaj întipărit pe ea, pe care i-o poți face cadou persoanei iubite. Ambele produse vor fi disponibile pe site, începând cu data de 1 aprilie. 

Deci, ce mai aștepți? Știi de pe acum ce ai de făcut în luna ce urmează, doar nu vrei să pierzi șansa de a cumpăra cel puțin unul dintre aceste obiecte de artă. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.