Cât costă cel mai ieftin și cel mai scump apartament

După ce am analizat piața de terenuri și de case, a urmat firesc și cea a apartamentelor. Le-am lăsat ultimele pentru că ele sunt și cele mai multe, dar și cele mai diverse. Și prețul lor se calculează în funcție de cele mai importante caracteristici, pe care vi le și enumăr, pentru că este important să știți de unde și cum am scos aceste cifre. În ordinea preferințelor majorității: zona în care se află imobilul, anul construcției blocului/ clădirii, compartimentarea și suprafața, existența unor facilități cum ar fi spațiu de depozitare, terasă, garaj, sală fitness, piscină, curte, apoi vecinătățil, de exemplu, parc, metrou, școală, magazine. Dacă aveți și voi curiozități cum am avut eu când m-am apucat să analizez piața, veți descoperi că cea mai ieftină variantă de locuință din București este o garsonieră care costă 10.000 de euro. Are doar 15 mp, practic este o cameră dintr-un fost cămin de nefamiliști.

Am avut și curiozitatea să aflu care este azi cel mai scump apartament de vânzare în București și am descoperit că este listat la 5.500.000 de euro + TVA, și la sumele acestea numai TVA-ul este un milion, așa că suma totală ajunge la 6,5 milioane de euro. Are și o suprafață imensă, de peste 500 de mp, așa că de aici prețul total uriaș. Dacă facem un calcul pe mp, deja ajungem la 10.000 de euro/mp de construcție. Bucureștiul este divers, este în continuă dezvoltare și întotdeauna vor exista aici toate tipurile de produse imobiliare. Așa că, până data viitoare când ne vom revedea, vă încurajez să folosiți experți când vreți să faceți o achiziție imobiliară, pentru că banii dumneavoastră merită să fie bine investiți.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.