#CASAVECHE EP. 55 – HIDROIZOLAȚIA TERASEI CA LA CARTE

Bine te-am regăsit la un episod foarte important. Astăzi vreau să-ți arăt cum o decizie de arhitectură are costuri în lumea concretă, pentru că atunci când a venit arhitectul la noi, eu și cu Lorena am zis „wow” când am văzut bucătăria.

Cubul acesta care pare că iese din consolă este o piesă interesantă, s-ar putea chiar să fie piesa de rezistență a casei. Din punct de vedere arhitectural e frumoasă, problema e tehnică, pentru că aceasta este un fel de căsuță „apendice„ la restul casei. Așa arată și așa se comportă, exact ca un apendice, are însă niște avantaje. Pentru că e făcută din CLT este ușoară și fundația pe cuzineți a fost simplă, nu am nici foarte mult CLT, pentru că are niște ferestre mari, dar ferestrele acelea mari au nevoie de sticlă cu factor solar. Am rezolvat și partea cu sticla, vedem cum scoatem și căldura din interior, dar până acolo, trebuie să-i luăm apa, iar aici vom folosi o soluție foarte diferită de ce s-a întâmplat până acum.

Pe acoperiș avem o echipă de la termosistem, care mai adaugă niște benzi și niște folii, însă problema pe care o rezolvăm azi este hidroizolația de deasupra bucătăriei, ca să nu avem infiltrații de-a lungul timpului. V-am mai spus că patru din cinci probleme la o casă nouă sunt legate de infiltrații. Așadar vorbim despre hidroizolație cu Ion Chirilov de la Kirman Construct. La indicațiile lui, am creat o pantă de scurgere cu o înclinație de 2% pentru ca apa de la ploaie să se strângă într-un colț, unde vom monta o gură de scurgere specială.

Dacă sunteți curioși de toată povestea „cubului” și care vor fi soluțiile noastre pentru rezolvarea problemelor, urmăriți clipul integral pe YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.