Casă de vânzare la Piața Victoriei

Suntem pe strada Grigore Alexandrescu, foarte aproape de Piața Victoriei. Este o zonă foarte bună, cu o istorie lungă, unde se află multe case vechi, unele dintre ele fiind recondiționate în timp. Casa pe care o vizităm astăzi se află aici și a fost construită pe amprenta unei case construite anterior. Ea este una dintre norocoase, pentru că a fost recondiționată și este într-o stare bună.

Pe partea de parter a casei este un living mare, care are parte de foarte multă lumină naturală, datorită ferestrelor mari. Lângă living se află bucătăria casei, care are o dimensiune modestă, și o zonă special făcută pentru a putea fi luată masa în familie. Aici se află și o toaletă mică, pentru musafiri.

Din zona de dining se face accesul și către pivnița casei, unde îți poți depozita diferite obiecte. Marele avantaj este că aceasta se păstrează uscată tot anul, așa că îți poți depozita aici tot ceea ce îți dorești.
La etaj există patru dormitoare, dar compartimentarea este destul de ciudată, deoarece treci dintr-un dormitor în celălalt. Ele sunt destul de mari, astfel că nu există special făcut un dormitor matrimonial. Există o singură baie în această zonă, iar accesul se face dintr-unul dintre dormitoare.
Prețul de listă este de 235.000 de euro, pentru o suprafață  de 175mp. Este o casă foarte bună pentru o familie cu mai mulți copii, este spațioasă, iar cu câteva simple modificări, nici nu îți vei mai da seama ca această casă este puțin mai veche.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.