Casă de vânzare în Eden Forest
Iată că am ajuns și în complexul rezidențial Eden Forest, situat între păduri, unde vă prezint o casă cu o amprentă la sol de 150mp, dintre care 120mp sunt utili, finalizată în 2020 care își așteaptă noii proprietari.
Chiar dacă Eden Forest este puțin mai izolat, aici va fi construită o grădiniță, ca să nu trebuiască să faci zi de zi naveta, pentru a-ți duce copilul la grădiniță în București. Zona este foarte liniștită și aproape de natură. Casa pe care am prezentat-o astăzi se află pe un teren de 920mp. Așadar ai și un lot de pământ unde poți planta pomi fructiferi și poți avea chiar și o grădină cu flori.
Odată ajuns în interiorul imobilului, nu am putut să nu observ mărimea living-ului, care este extrem de bine luminat și structurat, ca restul casei de altfel. Pe lângă living, casa are o bucătărie închisă, trei camere, două băi și o terasă.
Toate camerele sunt foarte încăpătoare, la fel și băile. De reținut este faptul că o baie este dedicată dormitorului matrimonial.
Prețul de listă este de 225.000 de euro. Dacă îți place casa, să știi că te poți muta în ea chiar din momentul în care ai cumpărat-o.