Am primit de la comunitatea #CaseBune multe întrebări despre casele cu structură metalică. Recunosc că am studiat și eu această soluție constructivă când plănuiam sa construiesc #CasaBuhnici, dar am ales în cele din urmă CLT-ul.
Așa că l-am întrebat pe Dorel Cherecheș de la Case Mexi, un specialist priceput, tot ce ați vrut să aflați. Ne-am întâlnit la un șantier din Dragomirești Deal, unde construia o casă de 170 de metri pătrați pentru patru persoane, cocheta, și cu structură metalică.
Istoria construcției este simplă. Mai întâi a fost agreat proiectul casei, iar structura metalică a fost fabricată pe piese, la Case Mexi în Oradea. Toate elementele au fost preasamblate și numerotate, apoi aduse cu camionul până la Dragomirești. În locație, piesele se montează simplu și rapid, doar cu șuruburi, în nici un caz cu sudură. Temperatura înaltă a sudurii, sau chiar a tăierii cu flexul ar strica stratul de protecție din Zinc și așa ar porni sigur rugina.
Producătorul austriac al tablei folosite de Case Mexi garantează metalul pentru 30 de ani în mediu agresiv. Fabrica din Oradea poate să facă profile de la 9 la 35 cm, cu grosimi ale tablei de la 1 până la 3,5 mm, în funcție de nevoile de rezistență ale clădirii, chiar și parter plus 3 etaje. Pentru un montaj rapid, aproape toate piesele de metal ale casei sunt în așa fel calculate, ca să poată fi descărcate și montate manual. Structura unui perete, de exemplu, are 70 - 80 de Kg și poate fi manevrat de 3 oameni.
Dar rezistența în timp și eficiența casei cu structură metalică depinde mult de termosistem. O izolație bună va împiedica elementele de metal să se dilate sau să se contracte astfel încât să genereze zgomote sau să facă punți termice prin care să pierzi iarna, sau să primești vara căldură.
Prețul întregii construcții, cu fundație, structură, termoizolație, instalații, ferestre, încălzire în pardoseală, dar fără gresie, faianță și obiecte sanitare, este de 500 - 550 de Euro pe metru pătrat.
După discuția cu Dorel am ajuns la concluzia că o casă cu structură metalică este clar o varintă de luat în calcul atunci când te hotărăști să construiești. Dar trebuie să fii atent la ce termosistem folosești.
Vedeți în video de mai jos soluțiile pentru izolația termică a acoperișului, cea fonică a întregii case, și tot ce am aflat despre casa cu structură metalică.
https://www.youtube.com/watch?v=3y5CsASIK3Q&feature=youtu.be