LISTA OFICIALĂ A INSTALATORILOR DE FOTOVOLTAICE ÎN PROGRAMUL AFM 2019

LISTA OFICIALĂ A INSTALATORILOR DE FOTOVOLTAICE ÎN PROGRAMUL AFM 2019
Dacă visezi să produci energie gratis de la soare, acum e momentul să îți montezi o instalație de fotovoltaice cu bani de la stat. Lista oficială a instalatorilor acreditați de Administrația Fondului pentru Mediu tocmai a fost publicată și o găsești chiar aici: LISTA INSTALATORILOR VALIDAȚI. Programul va funcționa complet abia după ce fiecare companie din LISTA INSTALATORILOR VALIDAȚI va semna un acord cu Administrația Fondului de Mediu. Cât te costă pe tine să îți instalezi un sistem cu panouri fotovoltaice? Beneficiarul finanțării achită instalatorului contribuția proprie. Iată un exemplu de calcul: în situația unei investiții cu valoarea totală de 22.230 lei, finanțarea acordată este de 20.000 lei pentru o putere instalată de cel puțin 3kWp, iar contribuția proprie a persoanei fizice este de 2.230 lei. În situația în care investiția are o valoare totală de peste 22.230, finanțarea este de 20.000 lei, iar persoana fizică susține diferența. Pe scurt, dacă vrei un sistem suficient pentru o gospodărie mică, tu vii cu 2230 lei și statul cu încă de 9 ori pe atât, adică 20.000 lei. Bugetul este suficient pentru un sistem care să îți producă mai multă energie electrică decât consumă o gospodărie tipică pe timp de zi. Surplusul se injectează în rețea și vei primi bani pentru fiecare Kilowatt/oră pe care îl furnizezi. Într-un scenariu tipic, poți ajunge la situații în care consumul tău să fie acoperit integral de producție sau chiar să primești mai mult decât plătești pentru curent. Fondurile sunt suficiente pentru echiparea a 30.000 de gospodării cu panouri fotovoltaice. Toată instalarea și autorizațiile pică în sarcina instalatorului iar procedura este foarte simplă. Iată ce se finanțează: - cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp (sistemul de panouri fotovoltaice, invertor, conexiuni, tablou electric); - cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice (15% din costurile echipamentelor şi instalaţiilor electrice); - TVA aferentă cheltuielilor eligibile; - Valoarea finanțată: Finanţarea se acordă în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 20.000 lei. Documente necesare înscrierii: - cererea de finanţare (anexa nr. 3 la ghid de finantare); - actul de identitate al solicitantului; - extras de carte funciară din care să rezulte dreptul de proprietate asupra imobilului construcţie pe care se va implementa proiectul; - certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului, de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice; - certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului, de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul. Găsești mai multe detalii în prezentarea oficială a Administrației Fondului de Mediu AICI, sau AICI. https://www.youtube.com/watch?v=LT76aBFVUH0

Te-ar putea interesa

FOTOVOLTAICE APROAPE GRATIS PENTRU TOATĂ LUMEA
Video - VEZI ASTA ÎNAINTE SĂ CERI FOTOVOLTAICE GRATIS