Se apropie sărbătorile de iarnă, iar numărul vizitelor dar și al invitațiilor va crește considerabil și nu ar fi o idee rea să fi pregătit. Prietenii te vor invita să le vezi noua casă, rudele te vor invita la cină iar colegii vor vrea să treci pe la ei la un vin fiert, și e frumos să nu mergi cu mâna goală sau cu ceva nepotrivit. Bineînțeles, dacă e vorba de cineva foarte apropiat și cunoști bine gusturile, nevoile și casa gazdelor, poți duce orice obiect care simți că le va fi util, însă altor gazde e mai sigur să le dăruiești obiecte elegante, utile și care nu îi vor pune în situații neplăcute.
Veselă și accesorii pentru masă
Deși este destul de greu să alegi un cadou perfect din categoria vaselor, există câteva obiecte extrem de elegante și de efect care îți vor garanta succesul, indiferent cine este gazdă. În niciun caz nu te duce cu un set de oale sau de tigăi, pentru că riști să îți jignești gazda, mai ales dacă este de sex feminin. Nici seturile de farfurii, cești sau pahare nu sunt cele mai bine primite, pentru că gusturile pot fi foarte diferite și nu faci altceva decât să le aduci și mai mule obiecte pe care nu vor ști unde să le mai pună. În schimb, poți dărui orice obiect care are legătură cu servirea vinului: un decantor din cristal, un set de dopuri și picurătoare speciale sau un tirbușon deosebit. Deasemenea, poți face o alegere inspirată și dacă te orientezi spre diverse accesorii pentru masă sau pentru servirea aperitivelor și gustărilor: un set de boluri din lemn sau ceramică pictată, platouri din lemn pentru brânzeturi și aperitive, un set de cuțite pentru brânzeturi sau inele elegante pentru șervețele.











