APĂ CALDĂ INSTANT – BOILERUL CU POMPĂ DE CĂLDURĂ – CASEBUNE.RO

Acesta este un boiler pentru apă caldă menajeră care funcționează cu o pompă de căldură. Sună complicat? Nu este, îți explic imediat. Boilerul de apă caldă clasic, cel cu care ne-am obișnit noi, funcționează ori pe curent electric, ori cu ajutorul centralei de apartament sau casă. Acesta este puțin diferit, și mult mai eficient. Deasupra sa se află o pompă de căldură aer-apă, care extrage aerul din încăpere, poate fi din camera tehnică sau de unde decizi tu să îl instalezi, și cu ajutorul acestuia încălzește cu puțină energie consumată, chiar și 300 de litri de apă la peste 50 de grade.

Acum, cel mai eficient moment pentru acest boiler este atunci când în cameră sunt undeva la 20 de grade, adică așa cum ar trebui să fie mai prin toată casa. Există, apropo, modele care au și o spirală ce folosește energie electrică de la panourile solare dacă ai așa ceva instalat pe casă. Aceste tipuri de boilere cu pompe de căldură sunt gândite pentru toate tipurile de case sau apartamente, de la o persoană până la o familie numeroasă de 8 persoane chiar. Mai exact de la 100 de litri până la peste 300. Ține cont însă că, cu cât mai mare este capacitatea boilerului cu atât durează mai mult încălzirea apei de la interior pentru ca tu să ai apă caldă instant.

Aceste tipuri de boilere sunt gândite să reziste mai bine de 10 ani cu mențiunea că trebuie să fii atent la cât de curată este apa pe care o încălzește. Îți recomand să instalezi un filtru de dedurizare în mai multe elemente înainte de admisia de apă, pentru a proteja în special pompa de apă și instalația interioară. Există și măsuri de protecție pentru apa foarte dură, un element care se corodează repede și te anunță când trebuie schimbat cu ajutorul unei valve care va începe să picure.

Bun, acum că ți-am explicat pe scurt ce înseamnă un boiler cu pompă de căldură aștept de la voi și întrebările, aici sau chiar pe canalul nostru de YouTube. Numai bine!

7 Comentarii

Mihai 30/05/2019 la 01:03 Reply

consumul… cat e consumul… pe toata lumea inteareseaza cat consuma!

    Ovidiu Tifui 09/06/2019 la 23:09 Reply

    Aparatul consuma 450W la A(aer)20/W(apa)50 grd C, are o putere termica de 1,8-2 KW in functie de temperatura aerului din care extrage caldura. Are si un termoplonjor(rezistenta) electric de 1.8 KW care poate fi cuplat optional!

Drăghici daniel 30/05/2019 la 07:44 Reply

Salut. Unde îl găsesc? De unde se cumpără boilerul și la ce preț?

    Ovidiu Tifui 09/06/2019 la 23:14 Reply

    Boiler-ul cu pompa de caldura vine in variante de 230L sau 300L, fara serpentina sau cu 1-2 serpentine interioare. Cel de 300L costa in jur de 2000 Eur+TVA. mai este si varianta de 2,8-3KW putere termica, pentru boilerele separate, de peste 400L. Cere o oferta la office@pompedecaldura.eu!
    Multumesc

Adrian Coste 30/05/2019 la 08:39 Reply

Unde găsim detalii tehnice despre acest boiler. Dar pret? Mulțumesc

Marin 10/11/2019 la 13:47 Reply

Bună ziua! In cît timp încălzește apa pină la 55 grade desinestatator? Mulțumesc anticipat.

Leave a Reply to Marin Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.