ACEASTA ESTE ”CASA CU SOARE” – O OAZĂ DE VERDEAȚĂ LA MANSARDĂ
Aceasta este Casa cu Soare, unul din proiectele care au luat naștere chiar pe vremea când construiam și eu #casabuhnici. Mihaela și Costin, proprietarii Casei cu Soare și-au dorit ceva diferit. Au o pasiune pentru grădinărit care la noi în țară nu poate fi întreținută pe tot timpul anului. Așadar, căminul lor a fost gândit pentru a putea susține această activitate indiferent de sezon. Toată partea superioară, mansarda, are o înălțime peste medie tocmai pentru a adăposti o seră de toată frumusețea.
I-am vizitat recent tocmai pentru a vedea în ce stadiu sunt cu lucrările și am rămas surprinși. Casa este aproape gata, Mihaela și Costin deja locuiesc acolo de aproape un an și mai au de pus la punct mansarda, adică sera uriașă. Ce nu v-am spus este că aceasta va servi și ca loc de recreere, un fel de oază în care te poți retrage indiferent de vremea de afară și de anotimp.
În mansardă își va găsi locul și un șemineu, pentru perioadele mai friguroase, o zonă multimedia de care se vor putea bucura împreună cu prietenii și chiar o zonă unde se vor putea menține în formă. Ca să nu dau tot din casă, hai mai bine să îi lăsăm pe ei să ne povestească despre proiectul lor de suflet, care sper că va servi drept inspirație și pentru voi.
Dacă vrei mai multe detalii tehnice despre acest proiect, Casa cu Soare are și un site propriu.
Ai o casă pasivă? Știi pe cineva care construiește o casă pasivă sau o casă deosebită pe care merită să o vedem? Lasă-ne un mesaj aici și poate îți facem o vizită!
9 Comentarii
Când apare următorul episod, oamenii ăștia sunt geniali!!! Am 20 de ani și sunt student la Facultatea de Construcții din București și tu, George, m ai convins să mă specializez in proiectarea și executarea caselor pasive, și ți mulțumesc! Oamenii ăștia au o gândire…”din viitor” :)) as vrea daca se poate și cred că nu sunt singurul să urmărești proiectul până la sfârșit, te rog!! Sper sa vezi mesajul asta. Spor in tot ce faci, tu și familia Cavaleria.
Foarte bună ideea pe care au avut-o pentru “casa cu soare”, asta mă face să am încredere în ideile si asteptarile pe care le am fata de casa pe care o VREAU. Iti multumesc George pentru ceea ce faci cu proiectul Case Bune si poate reusim sa stam si putin de vorba in legatura cu proiectul meu, care tin sa mentionez ca este in faza de idee (deci va mai dura ceva ani pana la varianta “hai sa demaram”)si ca pe langa conceptul de casa pasiva, pe care doresc sa il adopt, vreau inglobez si ceva “invenii” care nu sunt inca luate in calcul; cel putin nu acum.
care este costul final al constructiei?
Salut,
Interesanta idee. M-am imaginat si eu stand in bermude pe un mic spatiu de verdeata .. in Decembrie .. in casa mea. Insa intrebarea e: Vara cum va fi? Ma gandesc ca ar fi buna ideea doar pentru legume si flori sau intr-o zona de munte/mai racoroasa, nu si pentru loc de living/dinig/bucatarie.
Nu sunt expert, dar la intrebarea din clipul casei cu soare, legata de suprafata serei, primul material care mi-a venit in minte a fost sticla.
Nu cred ca o sera la mansarda este o ideie buna,nu vad cum o sa contrololati umiditatea.Dupa un an doi o sa abandonati idea cu mancatul din pod.
Salutare. Faina treaba cu sera pe casa. Si noi vom demara anul acesta un proiect destul de interesant, similar. Tot casa pasiva cu o gradina de legume de 200 de mp, pe acoperis.
O solutie sigura de a etanseiza pardoseala ar fi folosirea betonului permeabil impreuna cu o membrana epdm, fpo etc. Dupa ce monteaza vata, pune o folie anticondens. Deasupra se vine cu un liner de membrana. Peste membrana un strat subtire de polisturen extrudat, sau alt material gen protectie. Urmeaza drenul cu crampoane. Si apoi betonul permeabil.
Rezultatul ar fi ca va putea spala, in siguranta, pardoseala chiar si cu furtunul de pompieri.
Mai inteligent ar fi sa renunte la beton si sa nu mai foloseasca nici un alt material, decat compost cu substrat special de acoperisuri verzi.
Pe acelasi sistestem descris mai sus, poate instala o patura continua de substrat, cu o inaltime de 15-20 de cm, in care poate creste toate legumele din lume.
Buna ziua.
De multa vreme avem o casa pasiva in gând. Intamplarea face ca proiectul Casa cu soare sa răspundă 100 la 100 creintelor noastre. Intrebarea noastră la ce pret aproximativ sa ajuns cu casa la final.Am cautat răspunsul pe net dar nu am gasit nici unde un raspuns.O zi bună.
Va mulțumesc
Salut!
Vezi că are pagină pe FaceBook. De ce nu iei legătura cu proprietarii?
Mult succes!