Ȋncălzire în pardoseală: DA sau NU?

Despre încălzirea în pardoseală se discută de ceva ani şi, cu siguranţă, ai şi tu măcar un prieten care a ales acest sistem pentru locuinţă, care ţi-a stârnit curiozitatea. Contrar aşeptărilor, acest mod încălzire, sau chiar de răcire, nu este inventat de curând, de omul modern. Primele sisteme de încălzire au fost folosite chiar şi în Neolitic. Arheologii au descoperit dovezi că stramoşii noştri din Asia şi Alaska îşi încălzeau locuinţele subterane cu ajutorul unor şanţuri amplasate sub podeaua din piatră prin care dirijau fum fierbinte. Astăzi, ca scop şi idee, sistemul a rămas acelaşi, însă omul modern foloseşte ori ţevi prin care circulă lichid cu o anumită temperatură, ori sisteme de cabluri electrice.

Ce este încălzirea în pardoseală?

 

Încălzirea prin pardoseală reprezintă o formă de încălzire centralizată, prin care se realizează controlul climatizării la interior, pentru confort termic prin conducție, radiație și convecție. Sistemele de încălzire prin pardoseală actuale utilizează fie elemente de rezistență electrică – “sisteme electrice”, fie fluide care circulă prin țevi – “sisteme hidraulice”, iar sistemul potrivit se alege în funcţie de spaţii dar şi în funcţie de efectul dorit. Oricare dintre acestea poate fi instalat ca sistem principal de încălzire pentru întreaga locuinţă sau doar ca încălzire localizată, pentru sporirea confortului termic. Unele sisteme permit chiar şi încălzirea unei singure camere. Elementele electrice sau conductele pot fi amplasate în placa de beton sau şapă -“sistem de podea turnat” sau “sistem umed”- sau deasupra placii -“sistem uscat”, direct sub podea.

Sistemele hidraulice folosesc apă sau un amestec de apă și un antigel non-toxic, cum este propilen glicol, ca fluid de transfer în sistem închis, iar acest lichid este recirculat între conducte și boiler. Ţevile necesare acestor sisteme sunt sunt, în general, din polietilenă, inclusiv PEX, PEX-Al-PEX și PERT. Materiale mai vechi, cum ar fi cuprul sau oțelul sunt încă folosite în anumite locuri sau pentru aplicații specializate. Boilerele pot funcţiona cu ulei, gaze naturale, cărbune, lemn sau derivate, energie solară sau propan.

Sistemele electrice de încălzire utilizează elemente flexibile, incluzând cabluri, covoare de cabluri prefabricate, plase de bronz și pelicule de carbon. Datorită dimensiunilor reduse, acestea pot fi instalate într-o masă termică sau direct sub podea. Aceste sisteme necesită mai puține componente și sunt mai simplu de instalat și proiectat decât sistemele hidraulice. Unele sisteme electrice folosesc curent de înaltă tensiune, în timp ce altele utilizează curent de joasă tensiune. Consumul de energie al unui sistem electric se bazează pe tensiune, ci mai degrabă pe puterea de ieșire produsă de elementul de încălzire.

Pentru sistemele de apă, țevile se află în șapă, în timp ce în sistemele uscate, țevile se află sub plăcile de podea pentru a servi drept conductor de căldură. Veți găsi, de obicei, varianta hidraulică “umedă” în proiectele noi, în timp ce versiunea uscată și sistemele electrice sunt cele mai potrivite pentru renovări.

Avantaje

 

Primul şi cel mai evident avantaj este comfortul. Casa ta va fi în permanenţă caldă iar covoarele şi papucii pot fi ceva de domeniul trecutului, dacă nu ţi-au plăcut niciodată. Pardoseala băii va fi mereu caldă atunci când ieşi din duş iar datul jos din pat poate deveni o plăcere, datorită unei podele veşnic primitoare.

Un alt avantaj al acestui mod de încălzire este faptul că radiaţia se distribuie uniform, se încălzește întregul spaţiu, nu ca în cazul unui calorifer sau al unei unităţi de aer condiţionat. Astfel, temperatura rămâne constantă, comfortul este mai mare, iar specialiştii în instalaţii ne spun că un astfel de sistem încălzeşte spatiul dorit mult mai repede decât un calorifer, scutește astfel multă energie, deci şi costurile în timp sunt mai reduse.

Atunci când sunt montate în clădiri de înaltă performanță, sistemele de podea funcționează cu temperaturi scăzute în încălzire, în intervalele găsite în mod tipic în sistemele geotermale și solare. Atunci când sunt combinate cu aceste surse de energie, beneficiile de sustenabilitate includ reducerea sau eliminarea combustiei și a gazelor cu efect de seră produse de cazane sau pompele de căldură.

Aceiaşi specialişti ne spun că încălzirea în pardoseală va micşora pierderile de căldură, iar temperatura rămâne constantă şi confortabilă chiar şi atunci când sunt ferestrele deschise sau dacă închiderile nu sunt perfect etanşe.
Încălzirea prin pardoseală influențează schimbul de căldură prin încălzirea suprafețelor interioare. Încălzirea suprafețelor diminuează pierderea de căldură a corpului, ceea ce duce la o percepție a confortului pentru încălzire. 

Mulţi proprietari aleg acest tip de încălzire şi din considerente estetice, pentru că te scapă de caloriferele solide şi inestetice care pot urâţi şi sufoca spaţiul. Prin ascunderea elementelor de încălzire, poţi salva spaţiu şi poţi crea o amenajare minimalistă, neîntreruptă de calorifere sau unităţi de aer care să îţi ocupe pereţii.

Încălzirea prin pardoseală poate avea un efect pozitiv şi asupra calității aerului prin facilitarea alegerii materialelor pentru pardoseli reci. În combinație cu controlul umezelii, încălzirea prin pardoseală stabilește condiții de temperatură care sunt mai puţin favorabile în dezvoltarea mucegaiurilor, bacteriilor, virușilor și acarienilor. Comunitatea medicală recunoaşte beneficiile încălzirii prin pardoseală, în special în ceea ce privește alergenii

Dezavantaje

Principala problemă este costul montajului încălzirii în pardoseală, această operaţiune putând fi dificilă şi pretenţioasă. În clădirile mai vechi, în care nu sunt condițiile potrivite pentru instalarea sub podea, procesul poate dura ceva timp și poate genera modificări. Este adevărat că prețul pentru instalarea încălzirii prin pardoseală este cu 30% mai mare decât instalarea radiatoarelor tradiționale, însă producătorii promit că încălzirea în pardoseală este o investiție care se plătește pe termen lung deoarece sistemul este mai eficient din punct de vedere energetic și necesită mai puțină întreținere, facturile de energie fiind mai reduse și costurile totale ale sistemului fiind mult mai mici.

O altă problemă poate fi faptul că poate dura mai mult timp să încălzească încăperea, deci este necesar să se folosească un cronometru pentru ca încăperile să fie suficient de calde. Într-adevar, încălzirea în pardoseală nu produce atât de multă căldură ca un radiator convențional, însă producătorii ne asigură că sistemul generează suficientă pentru un mediu confortabil si că distribuie uniform căldur pe toată suprafața podelei, astfel încât temperatura camerei poate ajunge până la 25 ° C.

Acest mod de încălzire nu poate fi montat sub anumite obiecte de mobilier sau accesorii masive, care ar putea limita modul în care se va amenaja casa. Dacă este necesară instalarea unui sistem de încălzire prin pardoseală în întreaga locuință, să fie nevoie să se elimine complet unele obiecte mari și grele care ar diminua efectul instalaţiei. Însă pentru cei care îşi doresc o locuinţă cu un look modern sau minimalist, nu ar trebui să fie o problemă.

Odata cu trecerea timpului, acest mod de încălzire al locuinţei devine tot mai popular datorită faptului că sporeşte comfortul şi permite o amenajare fără restricţii, însă înainte de a lua o decizie, trebuie făcută o analiză a tuturor factorilor şi trebuie discutat cu specialiştii pentru implementarea celei mai bune variante.

 

Turnarea șapei peste tubulatura de încălzire în pardoseală la #casabuhnici:

1 Comentarii

Mihail-Dan Matei 14/05/2019 la 17:26 Reply

exista folie termica (film incalzire ~100W/mp)

daca e casa etansa si termoizolata fff bine cred ca e ok si pe curent… se poate pune pe shapa sub parchet…

Leave a Reply to Mihail-Dan Matei Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.